sábado, 28 de diciembre de 2013
viernes, 27 de diciembre de 2013
IN MEMORIAM
RAOUL
SORBAN „CEL MARE“ — UN UMANIST
DE
O CATEGORIE EXCEPTIONALÃ
Prof.
Dr. Niceto Blázquez, O.P.
În noaptea de 18 iulie a anului 2006
s-a stins din viatã, la Cluj-Napoca, Raoul Sorban la vârsta de 94 de ani, si în
data de 21 au avut loc, la DEJ, solemnele funeralii religioase în onoarea sa,
prezidate de prietenul nostru comun domnul Virgil Bercea, Episcop greco-catolic
din Oradea. Fiica sa, Cristina, mi-a transmis trista stire cu aceste laconice
si iubitoare cuvinte: “Dragã Niceto, cu multã tristete vã anunt cã tatãl meu a
încetat din viatã asearã. Funeraliile vor avea loc vineri, la orele 13, în Dej.
Domnul Bercea din Oradea va fi prezent acolo. Vã rog sã mã sunati urgent. Cristina“.
Înainte de datoria mea de a fi prezent la un act atât de important, trimiterea unui mesaj de
despãrtire, în urmãtorii termeni, mi s-a pãrut a fi o
datorie de constiintã:
Dragã Raoul. Am primit o veste despre cãlãtorie ta spre eternitatea fericitã.
Scuzã-mã cã nu am fost alãturi de tine ca sã te îmbrãtitez înainte de despãrtire.
Nici viata nici moartea nu asteaptã pe nimeni. În momentul de fatã ajung la
mine tot felul de gândurile si amintirile fericite alãturi de tine prin mai de
30 de ani. Sigur, tu ai fost, Raoul, pentru mine un prieten fãrã comparatie si
unic. Dar asta nu e tot. Eu te-am cunoscut totdeauna ca un om drept si bun si
mai cercetãtor sincer adevãrului. Încã mai mult. Tu ai fost si un om cu inima
crestinã care ai fãcut tot felul de bine, mai ales în favoarea celor mai
nevoiati atât din point de vedere materiale cât si spiritual fãrã prejudecatã. De
aceea, dragul meu Raoul, nu ti-e teamã de nimic. Dumnezeu te asteaptã cu
dragoste si noi sã ne amintim de tine cu dragã inimã. La revedere, Raoul, si
multumesc încã o datã pentru prietenie noastrã fericitã. Te îmbrãtitez cu mare
dragoste, admiratie si recunostintã. Niceto. La Madrid/ 19/VII/2006“.
Pentru a schita aceastã amintirile e
despre Raoul Sorban, mã simt obligat sã las o dovadã istoricã despre câteva
trãsãturi ale marii sale personalitãti umane.
1) Ti-a publicat în cele din urmã Memoriile
si a avut ocazia sã spunã lucruri pe care, din prudentã, nu a îndrãznit sã
le facã publice înainte. Eu am auzit chiar de la el multe din lucrurile pe care
le relateazã în Memoriile sale si în interviurile din presã si trebuie
sã mãrturisesc cã, vorbind personal cu el, aceste relatãri capãtã un interes
special. Vorbea linistit, cu precizie si folosind cuvinte exacte pentru a
exprima foarte clar ceea ce dorea sã spunã. Uneori, un surâs ironic sau un gest
mai elocvent decât cuvintele însele îi acompaniau relatarea sau afirmatiile.
Cel mai bine era când eu îi puneam o întrebare lãmuritoare, care îi dãdea
ocazia sã facã niste comentarii confidentiale picante.
2) Raoul Sorban a fost, ca om, artista
desãvârsit si intelectual, un umanist de o categorie exceptionalã.
Sensibilitatea sa pentru dreptate si respectul fatã de persoana umanã nu au
fost întelese si, din aceastã cauzã, a fost încarcerat de patru ori. A fost
pedepsit de nazisti, fascisti, naþionalisti si comunisti. Sau, cum el însusi
obisnuiasã spunã: „toti“.
3) Si, totusi, când îl trãgeam de
limbã, obligându-l sã se pronunte asupra persecutorilor sãi nedrepti, nu am
auzit de pe buzele sale cuvinte de resentiment, urã sau dorinte justitiare de
rãzbunare. Dacã pronunta cu vreo ocazie un adjectiv negativ la adresa
persoanelor, fãcea acest lucru cu un ton confidential si încet, pentru a fi
uitat. Chiar si atunci când vorbea despre problema Transilvaniei, care era
obsesia sa istoricã.
4) Cred cã moartea dramaticã a tatãlui sãu si
tratamentul inuman al mamei sale au constituit doi factori care i-au marcat
viata încã din cea mai fragedã copilãrie. Raoul era convins cã tatãl sãu fusese
asasinat de cãtre adversarul sãu politic si personalitatea sa a fost marcatã
dupã aceea de mama sa pe care ti-o amintea frecvent cu o dragoste imensã. La
toate acestea trebuie sã adãugãm tragedia politicã a României aflatã între
nazisti, nationalisti violenti si comunisti. Si, totusi, Raoul Sorban a reusit
sã depãseascã moral aceste calamitãti eradicând din sufletul sãu orice
sentiment de rãzbunare sau resentiment împotriva cuiva. În acest sens, a fost
un om „rebel“ în sensul cel mai nobil al cuvântului. A fost fidel convingerilor
sale nobile, fãrã sã le impunã cuiva cu forþa, si sentimentelor sale de
dreptate fãrã a se umili în fata nimãnui. Se înþelege astfel cã însusi comunistii
l-au considerat „periculos“, si, în fapt, au încercat sã-l ucidã. Când îmi
povestea despre strategiile sale de supravietuire, sau pentru a ajuta
persoanele care se aflau în dificultate, adãuga uneori cã întotdeauna se
purtase ca un „conspirator“. Sau, fãcând ceva ce putea fi interpretat drept un
denunt al unei nedreptãti instituþionalizate de cãtre diversele grupuri sociale
aflate în conflict.
5) Din punct de vedere politic, Raoul Sorban
a fost un patriot român exemplar. Si-a iubit patria si a luptat pentru ea cu
inteligentã, dialog si prietenie fãrã a degenera în pesta nationalismelor
sãlbatice ale timpului sãu si care amenintã convietuirea în viitor. Nu a acceptat
nici sã îsi abandoneze patria sau sã o trãdeze prin spionaj. Nimic mai strãin
mentalitãtii universale a lui Raoul Sorban decât „patriotismul mãrunt“ si „sovinismul“
care animã nationalismele. Pe de altã parte, memoria istoricã este
fundamentalã, dar numai atâta timp cât este selectivã. Memoria istoricã
selectivã înseamnã a scrie istoria cu obiectivitate si a-si aminti întâmplãrile
pozitive condamnând la uitare tot ceea ce serveste numai pentru a reactiva ura
si rãzbunarea. Poziþia sa fatã de contenciosul din Transilvania a fost
intelectualã si umanistã denunþând nedreptãþile verificabile si niciodatã prin
recurgere la forta brutã militarã.
6) Cunoscând personalitatea lui Raoul
Sorban si situaþia politicã complicatã a României, încoltitã de cãtre nazisti,
nationalisti ai secolului al XIX-lea si comunisti sãlbatici în acelasi tîmp,
activitãtile sale clandestine în favoarea poporului evreu par a fi usor de
înþeles în întregime si demne de admiraþie. Yad Vashem“ nu a gresit când, în ziua de 7 aprilie 1987, l-a numit „Cel Drept
între Popoare“. Dr.
Mordecai Pardiel mi-a trimis o invitaþie oficialã pentru a asista la solemnul
act, dar, din diverse motive, nu am putut sã mã deplasez în acea zi la
Ierusalim.
7) Raoul Sorban a fost întotdeauna un
profund admirator al credintei mele crestine. Cu o ocazie, m-a întrebat de ce,
el nefiind credincios, se identifica de fiecare datã mai mult cu filosofía mea
de viatã. Eu i-am rãspuns pentru cã, probabil, amândoi ne-am cunoscut în
cãutarea adevãrului si a pãcii prin intermediul inteligenþei si nu cu ajutorul puterii
si a dominãrii celorlalti. Acest rãspuns l-a convins în întregime. El avea impresia
cã pierduse credinþa crestinã în care fusese educat, dar era convins de
calitatea si nobletea viziunii crestine asupra vietii. De aici respectul sãu
pentru Bisericã si preocuparea sa când observa cã autoritãtile ecleziastice sau
crestinii nu se aflau în concordantã cu marile principii ale
crestinismului.
El spunea cã nu are credintã, dar, în realitate, am fost martor
direct al
operelor sale de caritate si al relatiilor sale de prietenie strânsã
pe care le avea
cu autoritãtile ecleziastice ale tuturor confesiunilor religioase existente în
România. Cu o ocazie, un ziarist l-a întrebat dacã era credincios. Rãspunsul
lui Raoul: „Mama mea spunea cã, cel mai probabil, Dumnezeu existã, si prietenul
meu Niceto Blázquez spune sã nu-mi fac griji pentru cã, în practicã, sunt un
bun crestin.“ ¡Fãrã comentarii! Dupã ceea ce am spus în aceste pagini cititorul
va întelege de ce nu am avut îndoieli în a-l numi pe Raoul Sorban CEL MARE.
Madrid, noiembrie 2006
Suscribirse a:
Comentarios (Atom)